Știri pe larg

Brașovenii își vor putea exersa aptitudinile artistice în cele trei grădini muzicale pe care primăria le va amenaja în parcurile orașului

luni, 1 aug. 2022 / Știri

Municipalitatea a lansat licitația pentru achiziția de instrumente muzicale de exterior, într-unul dintre proiectele finanțate prin programul de bugetare participativă

Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru furnizarea și montarea a trei ansambluri muzicale de exterior, care vor fi montate în trei parcuri din municipiul Brașov –  Parcul Nicolae Titulescu, Aleea de Sub Tâmpa și Parcul Tractorul. Instrumentele sunt concepute special pentru a fi montate în aer liber și pentru a rezista în orice anotimp, indiferent de condițiile meteorologice, și la uz intens.

„Astăzi am lansat licitația pentru implementarea proiectului de bugetare participativă «Grădinile musicale». Ideea acestui proiect, conform inițiatorului, pornește de la dorința de a avea o varietate cât mai mare de spații comune de recreere urbană, care să îi invite pe brașoveni să petreacă cât mai mult timp în aer liber. În trei parcuri din Brașov vom monta instrumente muzicale de exterior, care vor încuraja exprimarea creativă și socializarea cu familia, prietenii sau ceilalți locuitori ai orașului. La ele poate cânta oricine,  de la copii, adolescenți, părinți, bunici până la muzicieni profesioniști – toată comunitatea brașoveană. Acesta este al treilea proiect de bugetare participativă pentru care s-a lansat procedura de achiziție, dintre cele cinci votate de brașoveni pentru a fi demarcate în acest an. Programul de bugetare participativă este foarte important, atât prin prisma rezultatelor – pentru că vorbim de fapt de proiecte care aduc un plus de valoare și de atractivitate în comunitățile din cartiere – cât și la nivel de proces, pentru că avem la final o comunitate mai implicată, o comunitate care lucrează alături de administrația publică și o relație normală între administrație și cetățeni”, a precizat primarul Allen Coliban.

Conform caietului de sarcini, instrumentele muzicale de exterior vor fi construite din materiale durabile, uşor de întreţinut, rezistente la factorii externi, concepute special pentru utilizarea lor în spaţiul exterior. Acestea vor fi rezistente la coroziune, potrivite pentru utilizare în orice anotimp sau condiţii meteorologice, dedicate amplasării în spaţiul urban şi folosinţei intensive, iar montarea se va face prin betonare în sol.

Suprafaţa unde se vor amplasa va fi de 36mp (6×6 metri) și va fi amenajată cu bordură de beton sau ramă de lemn, în funcţie de tipul amplasamentului. Pe întreg perimetrul se va monta suprafaţă de amortizare cauciucată cu o grosime de minim 30 mm.

Instrumentele muzicale, constituite în 3 ansambluri, se vor amplasa Parcul Titulescu, Aleea de Sub Tâmpa, Parcul Tractorul.

Primul ansamblu cuprinde 6 instrumente muzicale de exterior: un set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells, o tobă mare tip Babel, o tobă tip Babel, un instrument  tip liră format din 8 clopote circulare gradate tip Bell Lyre, un instrument aerofon tip Handpipes și un  xilofon orizontal tip Harmony.

Cel de al doilea ansamblu cuprinde 4 instrumente: o tobă mare tip Babel, un instrument aerofon tip Handpipes, un set de 6 clopote tubulare tip Emperor Chimes și o tobă băncuţă tip Cajon. Toba mare tip Babel va fi prevăzută cu câte un set de ciocănele ancorate cu cablu.

Cel de-al treilea ansamblu va cuprinde 5 instrumente: un set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells, un xilofon tip Sansa – Rimba Mysteria, un set de 5 tobe colorate tip Rainbow Sambas, un clopot tubular tip Cherub și un balafon (marimbas) tip Akadinda.

Durata de livrare şi montaj este de 90 de zile de la emiterea comenzii/ordinului de către beneficiar. Valoarea estimată a acestui contract este de 243.696 de lei.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ, în care propunerea financiară reprezintă 80 de puncte, iar garanția este de 40 de puncte.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 11 august 2022, ora 15:00.

„Amenajare de grădini muzicale în spații comune“este proiectul care a primit cel mai mare număr de voturi la categoriaOrașul relaxat“.  În acest an vor demara și proiectele ,,Pistă pentru alergat în parcul Tractorul” (cel mai votat proiectla categoria „Orașul comunității“, aflat acum în faza de evaluare a documentațiilor depuse, în cadrul licitației organizate luna trecută); „Parcări sigure pentru biciclete“ (votat la categoria „Orașul mobil“, aflat în faza de identificare a zoneleor în care să fie amplasate aceste parcările, după care va fi lansată procedura de achiziție); „Grădini urbane“ (cel mai votat proiect la categoria „Orașul verde“, ce va fi propus consiliului local pentru aprobare în această lună) și „Toaletă publică în parcul Tractorul“ (aflat de asemenea aflat în faza de evaluare a ofertelor depuse).